Ce trebuie să știi despre avansul și creditul ipotecar?

Autor: Revista Caminul

Dacă ai în plan achiziționarea unui apartament prin credit ipotecar, trebuie să te pregătești din timp și să înțelegi toate aspectele legate de avans, condițiile de creditare și obligațiile pe care le vei avea. Un astfel de împrumut este un angajament pe termen lung, iar o informare atentă te va ajuta să alegi varianta cea mai avantajoasă pentru tine. Iată cinci lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să iei un credit ipotecar!

Valoarea avansului este influențată de situația ta financiară și de tipul creditului accesat

Avansul pe care trebuie să-l plătești diferă în funcție de tipul creditului și de locuințele pe care le deții deja. Dacă nu ai nicio locuință în proprietate, băncile îți cer un avans minim de 15%, însă dacă deții deja un imobil, acest procent crește la 25%. În cazul refinanțărilor pentru creditele ipotecare aflate în derulare, avansul poate fi zero, situație care îți permite să-ți optimizezi costurile. Dacă ești interesat de proprietățile de vânzare disponibile pe piață, este bine să fii informat cu privire la valoarea avansului necesar înainte să faci o ofertă!

Programul „Noua Casă” îți permite să accesezi un credit cu avans mai mic

Dacă vrei să cumperi un apartament cu un avans mai mic, programul „Noua Casă” poate fi o opțiune avantajoasă. Pentru locuințele cu o valoare de până la 70.000 de euro, avansul este de doar 5%, iar pentru cele cuprinse între 70.001 și 140.000 de euro, trebuie să dai un avans de 15%. În cazul în care achiziționezi un imobil prin acest program, trebuie să știi că dobânda se calculează în funcție de IRCC, la care se adaugă și o marjă fixă de 2%. Acest tip de credit vine, însă, și cu unele restricții. Nu poți vinde locuința timp de cel puțin 5 ani, iar proprietatea trebuie să se încadreze în clasele energetice A-C.

Rata creditului variază în funcție de dobândă și de durata împrumutului

Atunci când accesezi un credit ipotecar, suma pe care o vei plăti lunar este influențată de rata dobânzii și de perioada pe care alegi să te împrumuți. Majoritatea băncilor oferă credite cu dobândă fixă în primii ani și variabilă ulterior. Dacă selectezi o perioadă mai lungă, ratele vor fi mai mici, dar vei plăti mai mult în total din cauza dobânzii acumulate. Pe de altă parte, un credit pe termen mai scurt înseamnă rate mai mari, dar o sumă totală mai mică achitată în final. Înainte să iei o decizie, analizează cu atenție ofertele băncilor și simulează mai multe scenarii pentru a vedea ce variantă este cea mai potrivită pentru tine.

Costurile suplimentare îți pot influența semnificativ bugetul total

Pe lângă avans și ratele lunare, trebuie să iei în calcul și alte cheltuieli care vin odată cu accesarea unui credit ipotecar. Taxele notariale, comisioanele bancare și asigurarea locuinței sunt doar câteva dintre costurile pe care trebuie să le acoperi din fonduri proprii. De asemenea, dacă vrei să faci modificări în locuință, vei avea nevoie de un buget suplimentar pentru renovări sau mobilier. Unii cumpărători se concentrează doar pe prețul apartamentului și neglijează aceste cheltuieli, ceea ce poate duce la dificultăți financiare după semnarea contractului de credit. Pentru a evita surprizele neplăcute, este bine să faci un calcul realist al tuturor costurilor, înainte să începi procesul de cumpărare.

Refinanțarea îți poate reduce rata lunară

Dacă ai deja un credit ipotecar, dar vrei să plătești o rată mai mică, refinanțarea poate fi o soluție bună. Dacă dobânzile scad sau găsești o ofertă mai avantajoasă la altă bancă, poți refinanța creditul pentru a beneficia de condiții mai bune. Înainte să iei o decizie, verifică toate taxele asociate cu refinanțarea, inclusiv costurile pentru evaluarea imobilului. Dacă economiile pe care le faci depășesc aceste cheltuieli, refinanțarea poate fi o alegere inspirată.

Așadar, dacă vrei să cumperi un apartament prin credit ipotecar, este foarte importat să te informezi înainte. Studiază cu atenție ofertele băncilor, verifică ce avans trebuie să oferi și informează-te cu privire la costurile suplimentare. Astfel, te asiguri că îți permiți ratele pe termen lung și te poți bucura de noua ta locuință fără griji financiare!

Articole relevante

Lasa un comentariu