La ce vârstă ar trebui înscris copilul la o grădiniţă privată? Când este prea devreme şi ce înseamnă prea târziu?

Conform tradiţiei şi modelului de educaţie clasic, specialiştii susţin că înscrierea copilului la grădiniţă este recomandată începând cu vârsta de 3 ani. Dincolo de vârsta cronologică a copilului care urmează să frecventeze cursurile şi să facă primii paşi în colectivitate într-o grădiniţă privată în Ploieşti, se va ţine cont şi de alţi factori care determină intrarea copilului la grădiniţă.

Cum îţi dai seama că este pregătit copilul să intre în colectivitate?

Atunci când este luată în considerare intrarea copilului în colectivitate la grădiniţă, părinţii trebuie să ţină cont de un complex de factori ce ţin de dezvoltarea acestuia pe toate planurile:

·  pe plan cognitiv, copiii trebuie să manifeste interes şi curiozitate şi să fie receptivi la tot ceea ce se întâmplă în jur. De asemenea, copiii înscrişi în colectivitate trebuie să înţeleagă ceea ce li se cere şi să poată pune întrebări, să fie capabil să primească informaţii, să fie receptiv la acestea, dar şi să le păstreze şi să discute ulterior despre ele;

·  pe planul motricităţii, copiii trebuie să fie perfect dezvoltaţi în acest sens. Aceştia trebuie să îşi controleze bine mişcările şi corpul, să execute gesturi, să poată sta în anumite posturi;

·  pe planul limbajului dezvoltat, copiii care urmează să intre în colectivitate trebuie să se poată exprima astfel încât ceilalţi să îi înţeleagă. Cu alte cuvinte, este necesar ca înainte de a fi înscrişi la grădiniţă, copiii să poată exprima ceea ce au nevoie, ce le place şi ce nu le place, să aibă un vocabular de cel puţin câteva zeci de cuvinte şi să poată comunica cu colegii;

·  pe planul emoţional, copiii înscrişi la grădiniţă trebuie să fie toleranţi la frustrare, să se poată adapta şi integra într-un loc nou, să nu fie foarte impulsivi sau agresivi şi să se adapteze colectivităţii, fără a face o tragedie din separarea de părinţi;

·  pe plan social, copiii înscrişi la o grădiniţă privată trebuie să arate interes faţă de alţi copii, să fie dispuşi să se joace, să îi cunoască şi să relaţioneze cu ei.

După vârsta de 3 ani, copiii manifestă interes pentru intrarea în colectivitate

Dacă primii 2 ani de viață ai copilului sunt importanţi pentru stabilirea ataşamentului faţă de părinţi, ulterior, copiii îşi manifestă dorinţa de a cunoaşte alte persoane, de a-şi face prieteni noi şi de a fi puţin independenţi şi liberi. Dacă în primii doi ani de viaţă, copilul învață să mănânce singur, să dezvolte aptitudini noi prin imitare de la părinţi, ulterior, este nevoie de intervenţia unui cadru didactic.

Înscrierea copilului la grădiniţă începând cu vârsta de 3 ani este importantă pentru a satisface nevoile copilului de prietenie, de colectivitate, de a învăţa anumite deprinderi. În cadrul unei grădiniţe private, lucrurile sunt mult mai simple, pentru că teama de abandon este mai uşor depăşită, copiii vor fi mult mai bine îngrijiţi şi cadrele didactice îşi vor da tot interesul pentru a le asigura un mediu plăcut, aproape de cel familial.

Atunci când părintele şi copilul se simt pregătiţi de o “despărţire” care înseamnă intrarea în colectivitate, cu siguranţă provocările vor fi depăşite şi lucrurile vor decurge foarte lin.

Hobjila Sorina

Hobjila Sorina

Ma numesc Sorina Hobjila, am 34 de ani si am absolvit Facultatea de Arte si Design, specializarea Design de Produs. Lucrez ca expert in DiY si organizare, ajutand oamenii sa isi transforme locuintele prin proiecte creative si solutii practice de depozitare. Imi place sa gasesc metode simple si ingenioase care imbina esteticul cu functionalul, astfel incat fiecare spatiu sa fie mai eficient si mai personal.

In viata de zi cu zi, ador sa creez obiecte handmade, sa refac piese de mobilier vechi si sa impartasesc idei in comunitati online de pasionati de DiY. Imi place sa calatoresc si sa descopar piete locale pline de obiecte artizanale, care imi aduc inspiratie pentru proiectele mele. Gradinaritul si pictura sunt alte hobby-uri care imi pastreaza creativitatea activa si imi ofera relaxare.

Articole: 423