Noile tendințe pentru duș: baterie îngropată

Autor: Revista Caminul

Industria amenajărilor interioare este una dintre cele mai volatile și dinamice sectoare de activitate. E greu să ții pasul, mai ales dacă ești în plin proces de reamenajare sau pur și simplu nu ești la curent cu noile schimbări. Una dintre cele mai tari tendințe este bateria îngropată – o inovație atât în materie de confort, cât și de estetică. Spre deosebire de o variantă montată direct pe perete, oferă un aspect simplu, dar de impact, potrivit mai ales în decorurile moderne. 

Cum o poți integra în baie, dar și ce avantaje prezintă poți afla în rândurile de mai jos. 

Tendințe pentru dușuri

Pentru majoritatea nu este o achiziție atât de importantă, dar o baterie duș poate influența semnificativ efectul vizual. De asemenea, contribuie la crearea unei atmosfere intime și confortabile. Baia este locul dedicat relaxării și îngrijirii personale, așa că ambientul trebuie adaptat în consecință. 

Tot mai mulți designeri de interior au început să acorde o importanță deosebită bateriilor, așa că tendințele nu au încetat să apară. Iată doar câteva dintre cele mai apreciate: 

  • Bateriile negre și aurii aduc o pată de culoare încăperii – Finisajele mate, de culoare neagră, oferă contraste interesante și o notă picantă de mister. Nuanța este pe cât de elegantă pe atât de versatilă și intrigantă. În schimb, cele aurii se încadrează perfect în spații luxoase, unde predomină accesoriile opulente. 
  • Tehnologii inteligente de reducere a consumului – Sustenabilitatea a devenit în ultimii ani mai mult decât un subiect important de discuție. Este o responsabilitate comună. Tocmai de aceea, marii producători de baterii au propus variante inovative, care integrează limitatoare de debit sau sisteme de oprire automată. 
  • Funcții speciale pentru obținerea unui ambient personalizat – Tocmai pentru că îți petreci o mare parte din timp acolo, baia trebuie să fie în ton cu noile trenduri, dar și cu cerințele tale. Există variante cu lumini ambientale, dar și cu opțiuni de reglare a temperaturii.

Dacă preferi dușurile scurte în detrimentul băilor lungi în cadă, investiția într-o pară duș este exact ce ai nevoie. Este o soluție din ce în ce mai întâlnită în băile moderne, tocmai pentru că: 

  • Are un aspect versatil și ușor de asortat cu celelalte accesorii. De asemenea, este disponibilă într-o varietate de alternative. Fie că alegi mat sau lucios, rezultatul final te va surprinde plăcut. 
  • Prezintă multe moduri de funcționare – de la pulverizare puternică până la clătire rapidă sau la jeturi delicate pentru masaj. Îți poți personaliza, așadar, experiența și implicit nivelul de confort.
  • Oferă o mai mare libertate de mișcare în timpul dușului – Comparativ cu dușurile fixe, poți direcționa jetul de apă exact unde ai nevoie. În plus, nu ocupă mult spațiu în cabină, tocmai pentru că e montat pe tavan.

Bateriile încastrate

Dacă nu ai optat încă pentru gama de promoții obiecte sanitare încastrate, iată doar câteva motive pentru care ar trebui să faci achiziția:

  • Sunt ascunse în perete, ceea ce te va ajuta să maximizezi spațiul disponibil și efectul vizual creat. Se potrivește de minune băilor de mici dimensiuni. 
  • Sunt ușor de curățat și întreținut, tocmai pentru că sunt mai puțin expuse factorilor de uzură și utilizare intensivă. 
  • Au la bază materiale de înaltă calitate. În general, bateriile încastrate sunt fabricate din oțel inoxidabil, foarte rezistent la șocuri. 
  • Tocmai datorită designului luxos pe care îl prezintă, bateriile valorifică semnificativ întreaga încăpere, dar și estetica per ansamblu a locuinței. 
  • Contribuie la obținerea unui mediu curat și igienic. Suprafața redusă expusă elimină riscul de proliferare a bacteriilor și petelor de mucegai.

Decorează cu stil baia și bucură-te de un design versatil, în ton cu noile trenduri de amenajare interioară!

Articole relevante