Câte calorii are un hamburger? Cât de sănătos este un meniu de la Grill Burger şi de ce să consumi cu moderaţie fast food cu ingrediente sănătoase?

Autor: Revista Caminul

Înainte de a comanda un meniu Grill Burger sau un simplu hamburger, consumatorii îşi pun tot felul de întrebări, printre care şi cele legate de numărul de calorii şi de ingredientele  pe care le conţin aceste preparate fast food cu o reputaţie nu foarte bună.

Pentru că aproape la orice colţ de stradă, oamenii se întâlnesc cu fast food-uri, cu locaţii în care se prepară meniuri rapide, shaorma, hamburgeri, cartofi pai şi friptură, pizza sau alte preparate rapide, este important să fie foarte bine informaţi cu privire la ingrediente şi la numărul de calorii şi să fie conştienţi de riscurile la care se supun dacă mancarea fast-food este consumată zilnic, mult prea frecvent, sau dacă devine mâncarea de bază.

Preparatele fast food – o soluţie economică şi rapidă la mesele tradiţionale sau nu?

Secolul vitezei a adus cu sine necesitatea găsirii unor soluţii pentru a consuma alimente săţioase dar preparate rapid, fără ca oamenii să depună un efort prea mare în acest sens. Posibilitatea de a mânca rapid un hamburger sau un meniu Grill Burger atrage după sine atât beneficii, cât şi efecte negative, printre care risc de obezitate crescut şi sedentarism.

Hamburgerii, cartofii prăjiţi, friptura şi alte preparate rapide pe gustul romanilor sunt delicioase, săţioase, însă şi foarte bogate în calorii. Consumate o dată pe săptămână, aceste preparate nu afectează silueta, însă un consum zilnic, oricât de proaspete ar fi ingredientele şi oricât de delicioase ar fi. Consumul de carne în cantităţi mari nu este neapărat cea mai sănătoasă alegere, persoanele expunându-se unui risc mai mare de a dezvolta boli cardiace şi de colon. De aceea s-au “inventat” meniurile cu burgeri vegetarieni, ideale pentru persoanele care preferă să trăiască mai sănătos şi pentru cele care au eliminat carnea din alimentaţia lor.

Numărul de calorii dintr-un hamburger şi pericolele care se ascund în spatele acestui preparat

În ceea ce priveşte caloriile obţinute în preparate fast-food, o shaorma spre exemplu depăşeşte cu mult caloriile unui burger normal. Dar, dacă la burger se adăugă şi o porţie de cartofi pai, un suc acidulat şi un deşert, caloriile depăşesc doza zilnică necesară pentru un adult.

Concret, un cheeseburger de 200 de grame are un număr de peste 550 de calorii, iar dacă se adăugă şi o porţie de cartofi prăjiţi şi un suc, se mai adaugă 500 de calorii la această masă. Deci, un prânz normal cu un cheeseburger, un suc şi cartofi prăjiţi însumează peste 1000 de calorii, peste trei sferturi din necesarul zilnic pentru o persoană care ţine dieta.

Un prânz cu un hamburger dublu are şi mai mult calorii. Hamburgerul vegetal este mult mai sărac în calorii, dar acest lucru nu înseamnă că poate fi consumat în mod mai frecvent. Comparativ cu o shaorma mare cu de toate, care are peste 1100 de calorii, sau cu o pizza care are peste 900 de calorii, meniul cu hamburger este mult mai bogat în calorii, dar ingredientele pot fi mai sănătoase decât în cazul celorlalte preparate.

Articole relevante