Revista Caminul
  • Casa
  • Gradina
  • Practic
  • Arta
  • Diverse

Revista Caminul

  • Casa
  • Gradina
  • Practic
  • Arta
  • Diverse
Practic

Cum te poți angaja fără facultate

Autor: Revista Caminul aprilie 5, 2020
Autor: Revista Caminul aprilie 5, 2020 0 comentarii

Probabil mergea să pun ca titlu al articolului doar cum te poți angaja, deoarece astăzi aproape toată lumea termină o facultate (și aproape nimeni nu este mulțumit de ofertele de angajare pe care le găsește ulterior). Evident, dacă există doar 10 specialiști într-un anumit domeniu, ei vor fi mult mai căutați decât dacă îi întâlnim la tot pasul, așa că nici facultatea nu mai înseamnă azi ce însemna acum 10 ani, când doar elitele aveau studii superioare. În sfârșit, dacă nu ai studii superioare, sau dacă ai o diplomă care nu te ajută cu nimic în mod practic, ai putea să iei în considerare opțiunea unor cursuri de calificare, care să-ți deschidă niște posibilități reale, nu doar teoretice.

Avantajele unor cursuri de calificare sunt destul de simple și tari. În primul rând, un curs de calificare durează mult mai puțin decât un ciclu de învățământ. Ai făcut școală 8 sau 12 ani și cu ce ai rămas? Cu niște amintiri din liceu, de pe băncile școlii? Ai învățat doar generalități. În contrast, un curs de calificare durează câteva luni. Al doilea avantaj ține de bani. Un curs de calificare costă foarte puțin, comparativ chiar cu educația așa-zis gratuită pe care ți-o oferă statul (întreabă-ți părinții cât i-a costat să te poarte la școală). În fine, urmând un curs de calificare într-un domeniu de care ești pasionat, vei învăța lucruri practice, pe care efectiv le poți folosi ulterior, nu chestii care nu te ajută la nimic. Dezavantajul este că trebuie să ai un domeniu de care să fii pasionat, o activitate care să-ți placă, deoarece vei lucra în acel domeniu.

Din punctul meu de vedere, diplomele sunt bune de afișat în vitrină dar au puțin impact în realitatea dură a lumii în care trăim, și asta nu doar pentru că se dau astăzi pe bandă rulantă. De exemplu, dacă eu aș avea un parc auto, aș prefera să angajez niște șoferi care să știe conduce, să aibă șofatul în sânge, indiferent de câtă carte au făcut. Sau, dacă aș avea chiar o firmă de IT, ca să dau un exemplu de job mai elevat, aș prefera să angajez niște programatori care să jongleze cu asamblarea, cu C++, cu PHP etc, chiar dacă au învățat acasă, de pe net, decât niște absolvenți de informatică ce nu se descurcă să depaneze un program complex. Elementul practic, priceperea ta într-un anumit domeniu este mai importantă decât diploma, pentru că până la urmă și școala are tot acest scop, să te ajute să dobândești anumite deprinderi practice folositoare.

Și mai este un avantaj al cursurilor de calificare, de care nu am vorbit până acum: câștigurile! Un masterand angajat pe un post de secretar sau funcționar public câștigă mult mai puțin decât un meseriaș. Spre exemplu, zilele trecute m-am tuns. În orășelul meu de provincie cu nici 15000 de locuitori, există deja peste 15 frizerii! M-am dus la frizerița care mă tunde de obicei, o moldoveancă tânără, simpatică. Avea vreo 3 oameni înaintea mea, am stat la rând, și era aproape 7 seara. Am întrebat-o dacă de la 14 stă în picioare și mi-a răspuns că ar sta de dimineață, fiind plătită după câți mușterii are. Și sunt unii care vin săptămânal, chit că poate, am glumit eu, aceia nu vin pentru tuns, ci pentru frizeriță. Ei, banii pe care îi dai pe niște cursuri frizerie, circa 700 de lei, îi recuperezi în mai puțin de o lună de activitate. Și după un an sau doi, când mai prinzi experiență, îți poți deschide propria ta frizerie, fiind propriul tău șef (sau șefă).

Dacă mă gândesc bine, cursurile de calificare în diverse domenii au apărut, s-au putut dezvolta și își datorează succesul faptului că sunt o alternativă viabilă, ieftină și eficientă la sistemul actual de educație și învățământ. Care, hai să recunoaștem cinstit, e cam la pământ. În concluzie, indiferent ce diplome ai (sau îți lipsesc), nu trebuie să îți pierzi speranța, deoarece dacă îți dorești cu adevărat, poți reuși, ajungând să ai un job decent în domeniul care îți place, în timp relativ scurt și cu “investiții” minime. Mult succes!

0 comentarii
0
FacebookTwitterGoogle +Pinterest
Revista Caminul

articol anterior
5 articole de mobilier pe care sa le reinnoiesti in 2020
urmatorul articol
Mic ghid pentru achizitionarea unei lustre

Articole relevante

Când este adecvată renovarea unei hale de oțel de către...

februarie 22, 2021

Cum iti ingrijesti si protejezi bijuteriile din aur?

februarie 17, 2021

Principalele motive pentru care curățarea mochetei este importantă atât pentru...

februarie 16, 2021

Ai probleme cu bateria mașinii?

februarie 10, 2021

Cele mai bune microfoane spion

februarie 10, 2021

Băuturi alcoolice și cafea pentru acasă, din categoria premium, la...

februarie 1, 2021

Lasa un comentariu Anuleaza

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Salveaza-mi datele pentru urmatorul comentariu!

Cauta

Articole Recomandate

  • Unde s-a Filmat Avatar - Pare de pe Alta Planeta
    Unde s-a Filmat Avatar - Pare de pe Alta Planeta
  • Unde s-a Filmat Laguna Albastra
    Unde s-a Filmat Laguna Albastra
  • Exista Dragostea Eterna? - Tu ce Crezi?
    Exista Dragostea Eterna? - Tu ce Crezi?
  • Cați bitcoini sunt pe piața în 2020?
    Cați bitcoini sunt pe piața în 2020?
  • Cine sunt cei 5 Nepoti ai Regelui Mihai!
    Cine sunt cei 5 Nepoti ai Regelui Mihai!
  • 7 Idei Rapide de Cocuri Lejere din Bucle
    7 Idei Rapide de Cocuri Lejere din Bucle

Noutati

  • Când se efectuează tratamentele în livadă cu o pompă de stropit electrică?

    februarie 24, 2021
  • Când este adecvată renovarea unei hale de oțel de către o firmă specializată?

    februarie 22, 2021
  • Cum iti ingrijesti si protejezi bijuteriile din aur?

    februarie 17, 2021
  • Principalele motive pentru care curățarea mochetei este importantă atât pentru igiena locuinței, cât și pentru sănătatea locatarilor

    februarie 16, 2021
  • Ce rol au naşii în organizarea botezului? Ce pot oferi finilor ca şi simbol de preţuire şi legătura spirituală?

    februarie 12, 2021

Categorii

  • Casa
  • Gradina
  • Practic
  • Arta
  • Diverse

Parteneri Media

Casa si Gradina

Arthitecture.ro

Ziarul Top

Pretaporter.ro

Webstyle

B24Fun

Top21

Gedave.ro

Utile

  • Contact
  • Politica de Confidentialitate
  • Politica de Utillizare Cookies

Mail :

Copyright 2020 @ revistacaminul.ro - Toate drepturile rezervate | Sitemap

Acest site foloseste cookie-uri. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dvs. pentru aceasta folosinta. Pentru mai multe detalii , vedeti "Politica de utillizare cookie-uri"