Cum alegi bijuteriile de aur pentru nuntă?

Autor: Revista Caminul

Unul dintre aspectele care necesită foarte mare atenție din partea mirilor la o nuntă este cel legat de alcătuirea ținutelor. În special, miresele își doresc să strălucească și să fie mai frumoase ca oricând la cel mai important eveniment din viața lor, astfel că alegerea rochiei perfecte necesită mult timp și multe eforturi. 

În funcție de această piesă centrală, este nevoie și de selectarea bijuteriilor potrivite, ele fiind   elementul cheie ce poate influența semnificativ look-ul final.

La acest eveniment ideale sunt bijuteriile prețioase

De obicei, cea mai mare atenție este asupra bijuteriilor miresei, trecând cu vederea accesoriile mirelui. Pe lângă bijuteriile simbolice și anume verighetele, ele fiind simbolul uniunii dintre cei doi, se pot alege anumite accesorii prețioase ce completează armonios ținutele alese. 

Pentru acest context, pot fi alese bijuterii din aur cu pietre prețioase, ce impresionează prin designul autentic și strălucirea perfectă a acestora. În cazul mireselor pot fi alese bijuteriile ținând cont de anumite aspecte cheie precum modelul rochiei, coafură și evident stilul personal al acesteia.

În privința accesoriilor statement pentru bărbați, ideale pentru acest eveniment sunt butonii de aur, fiind o piesă ce definește perfect eleganța masculină.

Colierul și cerceii se aleg în funcție de modelul rochiei

Decolteul rochiei de mireasă „dictează” maniera în care trebuie ales colierul. Pentru decolteul în V, spre exemplu, se recomandă colierele care sunt dispuse paralel cu acesta. O altă opțiune potrivită este și colierul în forma literei Y, dar și cerceii lungi.

Dacă rochia este una legată în jurul gâtului sau dacă are o bretea pe un singur umăr, colierul nu-și mai are rostul, în acest caz cerceii sunt cei care oferă touch-ul de glam.

Decolteul în formă de inimă „cere” un colier statement sau cercei lungi. În schimb, pentru decolteul rotund, colierele scurte sunt cele mai potrivite. De asemenea, ele trebuie asociate cu cercei în același stil. 

Alegerea bijuteriilor în funcție de coafură

Nu doar de rochie trebuie să se țină cont în alegerea bijuteriilor, ci și de coafură. În cazul unei tunsori scurte, sunt indicați cerceii lungi deoarece oferă eleganță și încadrează armonios chipul. Pentru părul lăsat liber, pe umeri se potrivesc cerceii cu șurub, ei fiind o variantă fină și discretă ce pune în valoare chipul miresei.

Majoritatea mireselor optează pentru coc în ziua nunții, iar această opțiune este una confortabilă, dar și de efect, prin prisma opțiunilor privind  asocierea cu diferite bijuterii prețioase.

În concluzie, alegerea bijuteriilor potrivite pentru nuntă se efectuează în funcție de mai multe criterii atât estetice, cât și funcționale. Atât bijuteriile, cât și piesele vestimentare alese trebuie să se completeze armonios, reușind fiecare să aducă un plus de eleganță și rafinament întregului look.

Articole relevante

Lasa un comentariu